În jurul platanului, competiția care a unit ziua cu noaptea. Mișcarea face bine, super bine aș îndrăzni să zic!

Cișmigiu, vara lui 1993 (sau 1994?)

Stăteam la câteva sute de metri de parc. Era vară când ai mei au cedat și mi-au cumpărat niște role. Țin minte că am fost în magazinul Victoria și mi-au ales ei rolele. Speram la o pereche de Roxa sau de Roces, dar m-am ales cu cele mai sighinașe role din tot magazinul.

Erau dintr-un plastic complet sinistru și-mi erau mari. Cu cel puțin 3-4 numere. Așa că timp de un an (sau mai mult?) am folosit niște ciorapi foarte groși, de lână, ca să-mi stea piciorul fix. Sau cât de cât fix. Îmi lăsau niște răni adânci de fiecare dată când foloseam rolele. Și ce le-am mai folosit…

Ne strângeam zeci de copii pe sute de roți în fiecare zi. Făceam parcul în lung și-n lat până leșinam lângă țâșnitori. Începusem să avem competiții de viteză, ne întreceam ca niște bezmetici pe diferite trasee.

Până într-o zi când unul din gașcă a propus cel mai scurt și mai obositor traseu, în jurul platanului din Cișmigiu. Sigur știți platanul din Cișmigiu, este genul de arbore care nu intră în nici o poză pentru că este prea mare. Tot universul copilăriei noastre a fost în jurul platanului din Cișmigiu.

Pe vremea aceea, vacanța era vacanță. Și nu prea pierdeam vremea prin mall-uri, mai ales pentru că nu existau. Așa că tot ce făceam se întâmpla în parc. Un concurs în jurul platanului părea posibil pentru câteva ore de învârtit în cerc. Și așa a început. Așa am învățat să merg pe role și să mă simt ca un patinator de viteză într-o curbă extrem de strânsă. Era un concurs cu noi înșine, de îndemânare și de răbdare. Vârsta medie a puștilor din grup nu depășea 7-8 ani, câtă răbdare ar fi putut exista?

Ne-am întâlnit într-o zi pe la prânz. Și ne-am propus să concurăm în jurul platanului până pică ultimul din picioare. Nu era o chestiune de viteză, ci de răbdare. Să fi fost ziua lungă, cu lumină până la 9. Am pierdut noțiunea timpului și noaptea a venit peste noi. Părinții și bunicii, strânși ca la circ, intraseră în jocul nostru.

Am început concursul vreo 10, la final au rămas 2 care au prins noaptea. Purcelușul Restivan a capitulat după câteva ore, gâfâind a disperare. Dar am rămas până la final, să-i susținem pe ultimii doi rămași în cursă. A fost așa, ca o poveste de vară scrisă de niște copii săriți de pe fix. Dar poate cea mai importantă chestiune, dispărută de ceva vreme din viața noastră, este spiritul copilăresc și competitiv care dă valoare sportului în orice moment.

Nu mai țin minte cine a câștigat, ci doar că ne-a prins noaptea acolo. Sportul, în forma lui copilărească, a unit ziua cu noaptea, într-o chestiunea care părea imposibilă la acea vreme!

Back to reality

Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. Vreo 19 din ei am tot fost purcelușul Restivan. De un an și ceva nu mai sunt așa purceluș, am reușit să-mi schimb viața prin sport, participând la sute de ore de cycling și alergând mii de km. Între timp am devenit și antrenor de cycling cu “acte în regulă”, din dorința de a schimba în bine și viața altora. Până acum am ținut peste 100 de clase, am cunoscut sute de oameni senzaționali și m-am bucurat enorm să văd progresul fiecăruia. Orice succes al lor este și succesul meu.

Cu câteva zile înainte de “Mișcarea face bine” de la Brașov am avut o discuție cu Marius Grancea (coordonatorul claselor de Real Ryder de la Brașov), în urma căreia mi s-a îndeplinit un vis. (mulțumesc, Marius!)

Voi ține o clasă de cycling pe bicicletele Real Ryder la Mișcarea face bine, sâmbătă, 11 iulie, începând cu ora 12:00. E modul meu de a mă întoarce în copilărie și de a oferi bucurie altora prin ceea ce știu sigur că iubesc: sportul.

Așa că vă aștept mâine la cea mai mare oră de sport din România. Împreună ne distrăm și redevenim copii. :)

summerfun

Brașov, Piața Sfatului, 11 iulie, între orele 09:00 și 21:00: Mișcarea face bine! Super bine, aș îndrăzni să zic :)

Miscarea-Face-Bine-Brasov-2015-POSTER-v6

Comments

comments

Tags:  ,

2 comments to În jurul platanului, competiția care a unit ziua cu noaptea. Mișcarea face bine, super bine aș îndrăzni să zic!

  • Daniel  says:

    Nu stiu de ce, pe langa faptul ca multi spun ca e doar parerea mea, dar rolele mi se par mai utile decat o bicicleta. Depui ceva mai mult efort daca stii cum sa mergi corect. Exact acelasi lucru mi s-a intamplat si mie, aveam niste role, luate tot de parinti(care nu stiau exact ce ar trebui sa imi iau), cu vreo 2-3 numere mai mari.. stiti clasicul motiv: le folosesti si anul viitor. Ce-i drept, cresteam foarte repede si nu imi permiteam sa dau bani anual pe role.

    ReplyReply
  • Radu  says:

    @Daniel: Le-am tot folosit anii ce au urmat… dar si cand am primit o pereche de Roxa, parca mi-a pus Dumnezeu mana in cap.

    ReplyReply

Leave a reply


3 + 7 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>