Video #dela1la21: pregătirea pentru OMV Petrom Bucharest Half Marathon

Programul #dela1la21 merge foarte frumos și-s tare mândru de oamenii care s-au înscris și participă la alergările săptămânale.

dela1la21-1

Au trecut 10 ediții în care ne-am văzut în grupuri mai mici sau mai mari (de la 2 oameni la 15 oameni) și ne-am antrenat împreună pentru primul semimaraton: OMV Petrom Bucharest Half Marathon.

Fie vremea bună sau rea, alergările s-au ținut. Ceea ce mi se pare fantastic.

Îmi amintesc o zi rece și ploiasă, în care toată lumea a dat decline pe ultima sută de metri. Eram în pat, leșinat de somn, când Flavia îmi scrie că e deja pregătită. Am ieșit din casă, am fugit spre parc, iar în ziua respectivă am scos personal best la semimaraton. Da, lucrurile bune se întâmplă când te aștepți cel mai puțin.

dela1la21-2

Am adunat peste 1.000 KM alergați. Ne-am întrecut limitele. Pe 17 mai este marea încercare, zi în care sper să trecem linia de finish împreună.

Felicitări celor din program: Cristina Chipurici, Maria Constantin, Silviu Pavel, Cătălin Stoenescu și Cezar Romaniuc. (Cezar i-a luat locul Ramonei Barbu din motive obiective), dar și celor care ni s-au alăturat de drag.

Mulțumesc Tupperware România pentru cadoul făcut celor 5 câștigători ai invitației la semimaraton. Toți au primit câte un recipient de apă pentru alergare :) Mai jos este Silviu alături de “prada lui”.

dela1la21-3

Mai jos găsiți un clip filmat la una dintre alergări, când afară încă era frig și parcul era gol. :) Mai filmăm și altele până pe 17 mai.

Comments

comments

Leave a reply


2 + 2 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>