“Dorule, dă-mă jos din mașină!” Primul maraton off-road cu 110% heart rate. #goodyear4x4 în Dobrogea

Se spune că nu-i maraton fără vreme potrivnică. Pentru că abia atunci amintirile îți rămân întipărite în minte. Cu cât natura se opune în drumul și așa greu, cu atât experiența e mai frumoasă.

Hai să vă spun povestea primului meu maraton off-road. În termeni de BPM (beats per minute).

120 BPM

Cetatea Enisala

_P4A8180

Vineri dimineața am avut primul antrenament într-un loc în care pur și simplu trebuia să te antrenezi. Nici să fi vrut să stai pe bară, nu puteai. Era atât de frig încât înghețau pietrele. Cetatea Enisala, parcă veșnică, ne-a așteptat zâmbind. Se citea pe zidurile vechi că orice vizitator pe o vreme atât de rea merită întâmpinat cum se cuvine.

Ne-am apropiat de ea. Am făcut cunoștință. Timpul s-a oprit în loc pentru noi și pentru tot ce ne înconjura. Pe cine minte? Eram doar noi, nu ne înconjura nimic.

“Apropiați-vă, hai să facem o poză împreună”, ne-a spus Cetatea.

130 BPM

Canaraua Fetii

_P4A8434

E ușor să te pierzi într-o mare de frumos. Oricât de mare ai fi, în Canaraua Fetii te simți mic. Mic de tot. Inima a început să bată mai tare. Eram tot noi, o mână de oameni și trei mașini. De fapt toată expediția am fost singuri.

Și asta ne-a unit. Ar fi mai greu de apreciat un loc atât de frumos fără câțiva oameni alături de care să spui: “Bă, locul ăsta e pe bune, suntem tot în România?”

Și să apară Doru de undeva: “Și încă n-ați văzut nimic!” Nu l-am crezut atunci. 120 BPM, atât.

140 BPM

Cu bac-ul pe Insula Mare a Brăilei

_P4A8263

Mă așteptam la un bac mare. Nu de alta, dar vremea era atât de rea încât ultimul lucru pe care-l căutam erau emoțiile care să-mi grăbească bătăile inimii.

Am găsit un bac mic. Mi-am zis: “E clar, face trei drumuri, câte unul pentru fiecare mașină”. Căutam să mă liniștesc. Am așteptat vreo 20 de minute până a venit de pe partea cealaltă.

“Haideți cu toții!” Credeam că e o glumă. Nu era. Toate cele trei mașini au încăput pe bac. La limită. Băiatul de oraș s-a cam speriat. Aveai loc să mai arunci vreo două scobitori pe lângă mașini.

Trecerea cu bacul era doar o mica parte din ceea ce urma. BPM-ul de 130 înseamnă aproximativ 60% din maximum heart rate.

150 BPM

Miere, miere, miere

_P4A8530

Știu ca n-are nici o legătură, dar de fiecare dată când mănânc miere simt că-mi crește pulsul instant. E doar sugar rush, dar asociez mierea cu sprintul. Habar nu am de ce.

Eram în cameră și m-a sunat Mircea. “Coboară, omule, că-i cu miere”. Abia ieșisem din duș, așa că am coborât în tricou și prosop de duș. Caraghiosul serii, cu siguranță.

Față-n față cu vreo 20 de borcane de miere: pulsul a crescut doar când le-am văzut. Dar nu borcanele erau miza și nici mierea. Ci măiestria cu care Doru ne-a purtat prin toată lumea cu poveștile fiecărui borcan. Eram câțiva oameni în toată firea care învățau abecedarul. Și poza cred că-i sugestivă: Mircea are o privire de tâmpițel simpatic, iar eu zâmbesc ca boul.

Pentru că n-ai cum să nu te îndrăgostești de felul în care Doru povestește. A urmat degustarea. Mixed up feelings, pe bune. Deja simt cum bate inima tare. Știu că Doru e cunoscut pentru expedițiile off-road pe care le face, dar vă recomand să încercați o degustare de miere cu el. Sună ciudat, poate chiar e ciudat, dar o să vă dea simțurile peste cap.

160 BPM

Oamenii

resizeDSC09521_1600x1069

Pe Insula Mare a Brăilei am fost primiți în casa unor oameni. Oameni cu bold și underline. Nu știam că se mai practică așa ceva în România, credeam că-s chestii de le vezi doar prin documentare.

Familia ne-a primit cu brațele deschise. Ne-au îmbrățișat pe toți, unul câte unul. Și ne-au gătit, doamne ce ne-au gătit. A fost ca o cină de Crăciun în familie. Inima bate și mai tare pentru că nu te aștepți ca oamenii să fie atât de primitori. Și să te facă sa te simți parte din familie din momentul în care ai pășit peste pragul ușii.

Tatăl, soția și fiica au stat alături de noi, cât am mâncat cea mai bună ciorbă de pește de pe pământ.
“Acasă” – așa am căzut de acord să-i spunem acestei case.

170 BPM

Eroare

_P4A8487

După Canaraua Fetii ne-am avântat pe drumuri complet interzise. Și am mers, am mers cu mare încredere. Am întâmpinat și câteva probleme, dar mult mai târziu decât m-aș fi așteptat. Cu fiecare kilometru parcurs mă gândeam că ne depărtăm de civilizație și nimeni, dar nimeni nu ne mai salvează dacă rămânem acolo.

Fie vorba între noi, la câte s-au întâmplat în ultima vreme, realizez că eram într-un real pericol dacă rămâneam acolo. Eroarea din subtitlul precedent a fost aproape să se întâmple, dar priceperea șoferului și puterea mașinii ne-a salvat. In extremis, dar ne-a salvat. Primele emoții adevărate de off-road mă cuprinseseră.

180 BPM

Insula Mare a Brăilei – noaptea

_P4A8278

Aici nu va fi nici o poză pe întuneric. Pentru că nu se vedea nimic. A fost un drum cu adevărat înfricoșător – mai sus îl vedeți ilustrat pe timp de zi. Goneam ca nebunii după ce am mâncat ca să prindem bac-ul spre Brăila. Pe un drum prost, foarte prost, pe care doar mașinile ne-au ținut pe calea cea bună. Am văzut vreo 2-3 vulpi pe drum, șoricei și alte viețuitoare, dar nici urmă de om. Pustietate în adevăratul sens al cuvântului.

Combinația Mercedes + GoodYear a fost câștigătoare. Un off-road ca acesta nu găsești pe multe coclauri cum găsești pe drumul de pe Insula Mare a Brăilei.

Peisaje extraordinare ziua, zonă de coșmar noaptea. Vă recomand să mergeți pe acolo ca să vă speriați pasagerii. Dar întâi o să vă speriați voi.

190 BPM

Denistepe

DSC06730

“Dorule, dă-mă jos din mașină!” – e cam tot ce-mi amintesc din călătoria din jurul dealului Denistepe. Oamenii au râs de mine. Ce să le fac, ei versați, eu la început… așa merge treaba.

Nu exagerez când spun că într-un moment putea să jur că o să ne răsturnăm. I-am rugat să ne oprim și să întoarcem mașinile. Iar au râs de mine, dar deja îmi închipuiam știrile de la ora de la ora 17. Era destul de devreme, aveau timp și să ne filmeze, și să monteze știrea…

Drag Mercedes, îmi pare rău dacă te-am zgâriat cât mă țineam strâns de portiera ta.

*Fotografia de mai sus nu ilustrează groaza pe care am trăit-o. Off-road, off-road la BPM maxim.

200+ BPM

Doru și ai lui, spaima muntelui

DRA_7797

Doru și toată gașca au făcut din expediția #goodyear4x4 Dobrogea o poveste. Cam înfricoșătoare pe alocuri pentru un om care a trăit la maxim pe MTB până acum. Mă așteptam la o plimbare simpatică, băute seara, mahmureli și alte prostii.

Nu, a fost o treabă făcută ca la carte. Culcat devreme, trezit în zori, rupt mașinile pe hârtoape, cauciucurile folosite la maxim și scos tot ce-i mai bun dintr-o astfel de expediție.

Primul maraton off-road

A fost primul meu maraton off-road. La care mă bucur că am participat alături de o echipă atât de mișto. Goodyear, mă înclin. Mai faceți, duceți și alți oameni să-și vadă filmul vieții în mașină cu Doru Panaitescu. Să învețe denumirile a peste 30 de păsări. Să le pară rău că n-au rămas acasă, la caldurică. Să simtă viața cu adevărat. Să trăiască.

Mulțumiri oamenilor care au făcut din tura de Dobrogea ceva de neuitat. Mă bucur tare că v-am cunoscut: Dragoș Boldea, Renate Neneciu, Mircea Panaitescu, Cătălin Georgescu și Mircea Meșter.

Comments

comments

Leave a reply


6 + = 8

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>