Copii, la revedere! Particip la Triathlon Olimpic: 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare. Dacă nu mor, am câștigat!

Vă spun sincer, este o decizie luată la cald, venită în momentul în care Bogdan Stroe de la Mosionroata mi-a spus cu o seninătate debordantă: “Tocmai m-am înscris la al treilea triathloan în perioada august-septembrie”.
Trei în două luni!? Numai alții pot?

Așa că am decis să fiu inconștient și să mă înscriu la Triathlon Challenge Mamaia 2014 (5-7 septembrie 2014), proba “olimpic individual (pentru amatori).

Mai sunt doua secțiuni mai scurte:

  • “sprint” – 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
  • “supersprint” – 400m înot + 10 km ciclism + 2.5 km alergare

Dar eu am ales cea mai grea probă. Repet, sunt conșient că sunt inconștient. Dar chiar cred că pot termina un astfel de concurs.

Ce înseamnă olimpic individual

Momentan cred că nu-mi dau seama în ce m-am băgat, pentru că vorbim de 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (aceasta fiind și ordinea probelor de concurs).

mamaia-triatlon

Înot: mi-e cel mai teamă de proba asta. În primul rând pentru că nu știu dacă o să rezist pe o astfel de distanță, iar în al doilea rând pentru că mi-e frică de înec. Dar am vorbit cu organizatorii, cică nu te poți îneca nici dacă vrei! Așa că mai rămâne problema de rezistență.

Ciclism: aici sunt cel mai sigur pe mine, nu cred că voi avea probleme la 40 km, însă trebuie să iau în calcul oboseala acumulată la înot. Nu o să fie ușor.

Alergare: triathlonul se încheie cu cea mai dificilă chestie pentru un individ cu meniscul rupt la ambii genunchi. Dacă termin alergarea, o să fiu cel mai fericit. Timpul nu contează.

Încep pregătirea

Urmează antrenamente combinate, care să simuleze competiția de triatlon, la WorldClass Downtown. Voi începe cu înotul, unde va trebui să ajung la aproximativ 80 de bazine ca să completez distanța de 1500m înot.

Apoi voi merge în sala de cycling pentru două ore de pedalat. În mod normal ar trebui să termin cei 40 km pe traseu în max. 1h30m, dar aș vrea să supralicitez puțin.

Când o să simt că mor și vreau să leșin, o să mă urc pe banda de alergat și voi da tot ce am mai bun pentru 10 km. Probabil o să am ochii dați peste cap. Nu vă speriați, o să fiu doar în stare de șoc, nimic deosebit.

Nu în ultimul rând, voi încerca să țin cont de Ghidul complet pentru primul triathlon dezvoltat de Smartatletic.

Ce așteptări am?

Sper să termin concursul în picioare. Să nu mă înec. Să nu-mi pocnească de tot genunchii. Să pot să trec linia de finish. Preferabil nu ultimul.

Ca să fiu sincer, sper să ies cel puțin penultimul. Orice rezultat mai sus va fi un succes. Și, cu siguranță, o încercare de a-mi depăși limitele. Poate sună pueril, dar să fiu al naibii de nu o să urlu de bucurie dacă voi termina concursul.

Echipament

  • Bicicleta: Felt F75 de la mosionroata.ro.
  • Costum triatlon: ar fi foarte util ca să nu schimb hainele după fiecare probă. Probabil îmi voi lua unul de la Bellotto sau de la Decathlon.
  • Pantofi alergare: cu Puma Faas 500 v2 în picioare mi-am rupt meniscul. Nu știu dacă voi continua cu ei. Poate o să mă reorientez către alt model.

bicicleta-felt-f75

Hai cu mine

Mi-ar plăcea să nu fiu singur în toată treaba asta. Dacă vreți să vă aventurați în septembrie, înscrierile pentru ediția Triathlon Challenge Mamaia 2014 sunt încă deschise și se pot face aici.

Am văzut că Panda și Vali Bosioc s-au aventurat anul trecut, poate ne întâlnim pe traseul anul acesta. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine! Cristi, CarmenBlaș, vă bagați?

_BIF4896

Comments

comments

7 comments to Copii, la revedere! Particip la Triathlon Olimpic: 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare. Dacă nu mor, am câștigat!

  • pandutzu  says:

    Si eu particip anul asta la Triatlonul de la Mamaia. Eu am zis insa s-o iau usurel, asa ca incep doar cu proba de supersprint.

    Mult succes!

    ReplyReply
  • Radu  says:

    @pandutzu: Strangem gasca de bloggeri si rupem norma!

    ReplyReply
  • axelandra  says:

    mai departe de-o stafeta nici nu indraznesc sa visez. da’ cred ca ma bag. :D

    ReplyReply
  • sorin biban  says:

    Radu, nu ne cunoastem, am vazut postarea ta intamplator. Particip si eu, tot la proba olimpica. Pentru mine proba de inot e punctul forte, asa ca imi permit sa iti fac o recomandare. Ar fi bine ca pana la concurs sa ajungi sa inoti mai mult de 80 de bazine (1500 m). Iti spun asta din perspectiva faptului ca dupa inot mai ai inca 2 probe. De asemenea, daca vrei sa schimbi pantofii de alergare, iti pot face unele recomandari – si eu am probleme cu genunchii si am facut ceva research pe tema asta. In rest, spor la treaba.

    ReplyReply
  • Radu  says:

    @sorin biban: Multumesc de sfat, Sorin! Momentan trebuie sa o iau de la 0 cu inotul, sper ca la jumatatea lui august sa fiu in stare sa le fac macar pe cele 80. Apoi voi incerca sa suplimentez si sa ajung la 100.
    Oricum voi incerca de cel putin 2 ori pe saptamana sa simulez tot triathlonul, cu 1 ora inot, 1.30 ore ciclism si 1 ora alergare.

    Cat despre incaltari, shoot :) orice sfat e bun. Alergarea e pe asfalt, nu? Va trebui sa-mi iau un litru de ketonal in sticla!

    ReplyReply
  • Kendo  says:

    Salut! In primul rand, multa bafta! Nu vreau sa te sperii, dar iti spun experienta mea cu inotul. Am inceput sa invat inotul corect acum cativa ani, dar in ultimii doi ani nu am reusit sa leg 5 sedinte una dupa alta (de obicei faceam bazin 3 zile pe saptamana). Dar, teoretic, pot inota 1500 de metri, am ajuns si la 2,5 km. In bazin, stilul crawl. In mare am abandonat la unul dintre concursuri la o proba de 500 de metri, dar asta e o alta poveste.
    Anul asta am participat la trei concursuri de triatlon. La “Primul meu triatlon”, la Mogosoaia, la Fara Asfalt si la No Stress Olimp (cel la care am abandonat). La niciunul dintre ele nu am reusit sa inot crawl, ci doar bras. Da, e CU TOTUL ALTCEVA DECIT BAZINUL.
    Ca si mine, banuiesc ca vrei doar sa termini. Ei bine, la inot nu te baga in mijlocul plutonului, daca nu ai experienta. Iti iei picioare si maini in gura, in cap, risti sa intri in panica (la mine asta e o mare problema, pentru ca mi-e oricum frica de apa, dar poate ca tu esti mai ok decat mine – oricum, totul se rezolva cu exercitiu. Sau asa am citit. Hehehe!) Da, trebuie multe sedinte de antrenament in mare, eventual cu valuri (valurile te obosesc foarte tare, mai ales daca nu ai experienta). Ti-as recomanda un concurs scurt inainte de asta – e No Stress la Olimp pe 23 august, cu o proba de inot de 500 de metri. Totusi, bazinul constant ajuta, asta e clar.

    La incaltari, depinde de pronatia piciorului. Ai platfus? Ai pronatie normala? Uite aici un site cu explicatii ... Ca marci, cea mai buna pentru mine e Brooks Ghost (modele cat mai noi). Am alergat maratonul de la Atena cu ei si n-am avut nicio durere pe nicaieri, desi nu pot spune ca nu ma chinuiesc diverse dureri, reale sau inchipuite, in mod normal. Dar tine mult de fiecare, unii se inteleg bine cu o marca, altii cu alta.

    Sper ca te-am ajutat, cat de cat, si nu ti-am spus lucruri pe care le stii deja. Multa bafta! Daca totul merge bine, vom fi colegi de concurs la Mamaia.

    ReplyReply
  • sorin biban  says:

    Pentru inot iti recomand sa alternezi probele de rezistenta cu cele de viteza. De asemenea, nu recomand sa inoti cu palmare – poti sa te accidentezi la umar.

    Pentru alergare, cum spune si Kendo, e important sa stii cum calci, ca sa poti alege o pereche potrivita. Eu am o pereche de Saucony (Omni 10) si pot sa spun ca sunt foarte multumit de ei. Mai pot recomanda Brooks sau Mizuno. Ar mai fi si Asics, insa pe mine nu m-au convins – am cumparat recent o pereche de Gel Kayanao 20 si am unele dureri cand alerg cu ei. Cele 3 marci (Saucony, Brooks si Mizuno) se gasesc insa destul de greu in Romania. Eu stiu doar de ....

    ReplyReply

Leave a reply


8 + = 11

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>