Au fost niște copilași: Gigel, Puiuț, Traian (și micuța lui Ioana) și Ion.

Puiuț și Nico au fost copii de suflet ai lui Ionuț – un băiat care pănă acum vreo 20 de ani s-a descurcat tare bine în România. Într-o iarnă înainte de 1990 le-a zis copiiilor să plece departe… iar el a rămas ca să ia na-na. După câțiva anișori copiii s-au întors și o dată cu ei au adus două cadouri: ComputerLand și… toate cam toată piața de construcții din România.

Copiii deștepți știau că peste ani și ani mulți vor dori să se mute în nordul Bucureștiului. Aia mai sărăcuți au cumpărat câteva mii de metri pătrați. Gigel a vrut să ia niște câteva sute de hectare, dar i le-a suflat Puiuț. Supărat, Gigel s-a dus la mai marii de atunci și a zis tare: “De ce a luat Puiu tot? Vreau și eu!” Lasă că te reclam eu, ți-au trebuit 200 de hectare!

Răzbunarea se mănâncă rece
Anii au trecut, Puiuț s-a descurcat. Între timp Ioana a primit o căsuță care începe cu 1 și se termină cu șase de zero. Bucuros, Traian i-a dat ciocolată și mandarine Puiului, dar și gaze, apă… chestii de bun simț.
Totuși, el n-a uitat că Gigel l-a lovit cu pietre și într-o manieră țac-pac (o mașină furată, o amenințare) i-a arătat cum e vara la răcoare.

Gigel a aflat că nu trebuie să apari mult la televizor ca să fii (foarte) puternic. Poți să nu apari niciodată în zece ani și totuși…
Lui Gigel îi pare rău.

becali_popoviciu-300x220 Lui Gigel îi pare rău...