Cerșetorii de București
Noaptea în București e plin de mașini bengoase la mână a treia aduse din Germania. Umplute de băieți care o țin într-a doua pe Magheru la 60 km/h și dau flashuri dacă mergi cu 55 km/h în fața lor, chiar și spre dimineață când străzile sunt goale.
Dar cel mai mișto e când opresc la semafor. Cerșetorii de București se respectă. Nici nu se mai uită la mașini sub 10.000 de euro, parcă le licăresc ochii când văd xenoane și aud subwoofere care vibrează pe ritmurile orientale ale lui Adrian Wonderboy.
Trist e că, din câte am văzut, aștia cu mașini care sclipesc în întuneric nu deschid niciodată geamul să le dea 50 bani la niște amărâți. Se transformă în niște demni urmași ai lui Hulk, gesticulează din interiorul bolizilor mai bătrâni ca ei și scot cuvinte pe care nu le-aș reproduce pe blog.
De fapt, alții sunt cerșetorii..


Leave a Reply