Cluburi pe Dambovita
Viceprimarul Robert Ionescu crede că astfel va atrage turiştii. Lista ideilor năstruşnice prin care edilii de la Primăria Capitalei vor să schimbe faţa şifonată a Bucureştiului continuă cu bărcile ancorate, pe care să fie cafenele şi restaurante.
Ideea nu-i deloc năstrușnică. Într-un material din Adevărul, viceprimarul Bucureștiului prezintă o idee mișto.
Nu știu exact care este legislația în România, însă în Belgrad (Serbia) sunt o groază de cluburi-vapoare pe Dunăre și pe Sava deoarece taxele sunt mai mici pe apă.
Și nu-s niște cluburi oarecare, ci-s cele mai mișto și mai populare din oraș. Prețurile sunt acceptabile și-s pline noapte de noapte.
Ok, nu cred că se poate face chiar așa ceva și pe Dâmbovița (din cauza debitului relativ redus), dar nu sună deloc rău. E prima idee interesantă a Primăriei din București din ultima vreme. Asta dacă n-or să cheltuie toate fondurile pe castrarea și încipuirea (de acum sunt inventatorul acestui cuvânt) câinilor fără stăpân.
Poză furată de aici.




Leave a Reply